Fusta Cristina Barcelona Episodul 1

Povestea fustei calatoare in BCN a inceput duminica 7 august, cand am iesit ca o zana de la ora de spinning, proaspat dusata, frumos mirositoare, cu fusta magica, spatele gol si ochelarii de soare; pe scurt, eram cam prea-prea ca sa ma duc acasa! Si de cate ori nu ni s-a intamplat sa facem orice balarie sau sa sunam orice prieten, fost prieten, cvasi-prieten sau pseudo-prieten, numai pentru ca ne statea prea bine parul in ziua aia si pur si simplu nu puteam sa mergem acasa si sa declaram ziua incheiata, fara sa mai defilam un pic prin lume.

Astfel incat exact asa s-a intamplat duminica de am ajuns sa-i trimit un mesaj lui Carlos, artistul andaluz fragil si simpatic. Era ora 16.00. El imi raspunde tac-pac sa ne vedem la Sagrada Familia la 6.30. Eu citesc prost mesajul, inteleg 16.30 si-mi zic "Mama, ce promptitudine pe andaluz, gata, ma indrept spre SF." La 16.20 eram acolo. Astept pana la 16.45 si-i trimit mesaj de ce faci, prietene, ceasul meu arata ca 16.30 a trecut de ceva vreme. El imi raspunde "Hahaha, am zis 6.30 nu 16.30, dar acu ies din casa, in 10 minute ajung". La 16.55 era la SF. El andaluz, dar totusi punctual, cu bermude si ochelari de soare si cu chef de urcat pe Tibidabo pe jos. Eu confuza si amuzata, cu fusta calatoare pe mine si in sandale, nu eram in tinuta de urcat pe munte, dar am zis fie, hai!

Si urcam incet incet prin padure, mancam mure si smochine direct de la sursa, vad un porc mistret la 2 metri de piciorul meu, el cobora de pe munte, noi urcam. Porcul speriat de noi, eu ingrozita de el (mama, e negruuu si parooos si mareee!!), Carlos distrandu-se de amandoi. Mai urc un pic, urc urc ridicandu-mi fustele, pana ajungem la jumatatea muntelui, unde zic "Gata, eu aici ma opresc". Se vedea toata Barcelona frumos, Sagrada Familia, marea, Montjuic, la ce sa mai urci daca poti sa fumezi o tigara si sa te intorci si sa lasi in plata Domnului urcatul si tantarii si porcii mistreti.

Asa ca am fumat o tigara si am coborat tot pe jos pana in Gracia, unde, in timp ce mancam un humus in curtea interioara a unui libanez, Carlos imi zice "Auzi, eu marti plec acasa la Cádiz (a mi tierra a zis el mai precis, dar cam cum ar suna asta in romana? am facut un pic de adaptare), nu vrei sa vii si sa gusti un pic din Spania adevarata, ca aci in Cataluña numai Spania nu e. Vii vineri, stai doua zile, numai bine sa vezi ce inseamna flamenco si cai de rasa pura andaluza si oameni simpatici, domne, nu catalani din-astia cu un bat in fund" (era deja a doua referinta la catalani, se observa o frustrare sau nu?). Eu aud flamenco si cai si zis "Gata, s-a facut, ma pun pe cautat bilete!".